În ciudă

 

Se vede sărman, ocolit cu dispreț
Și fruntea și-o-nclină — în ciudă?
Dar noi ne mândrim și-o-nălțăm mai măreț,
Și-aceasta doar numai în ciudă!

În ciudă și numai în ciudă,
În ciuda atâtor mizerii ce sânt,
Nimic nu e rangul decât un cuvânt,
Și omul e aur — în ciudă!

Cu pâine și sare, cu coji de mălai
Trăim anevoie — în ciudă!
Nebuni și mișei se răsfață ca-n rai,
Dar om este omul — în ciudă!

În ciudă și numai în ciudă,
În ciuda averii și-a tuturor chiar,
Tot omul cel vrednic e mărgăritar,
Oricât de sărac e — în ciudă!

Vedeți voi pe-acela, el cică-i boier,
Și țanțos ce umblă — în ciudă!
Asculte-l toți proștii și-nalțe-l la cer,
El tot e-un netrebnic — în ciudă!

În ciudă și numai în ciudă,
În ciuda podoabei ce-o poartă la piept,
Un om fără zgardă, un om înțelept
Se uită și râde — în ciudă!

Un rege îl poate-ncărca din prisos
Cu nume și-onoruri — în ciudă!
Dar vrednic să facă din om ticălos
Nu poate nici dânsul — în ciudă!

În ciudă și numai în ciudă!
Oricât e de sus și oricât de semeț,
Nimic nu-i mai sfânt, și nimic mai de preț
Ca mintea și cinstea — în ciudă!

De-aceea rugați-vă Domnului sfânt,
Să lupte tot omul — în ciudă!
Ca mintea și cinstea să aibă cuvânt
Pe lumea aceasta — în ciudă!

În ciudă și numai în ciudă,
Veni-va ea vremea înscrisă pe steag.
Când om către om să-și întindă cu drag
O mână de frate — în ciudă!