Unui tânăr

 

Departe, pân' la mine, blând,
Înâiul vers al tău pătrunde;
Uimit plec fruntea, și-ascultând,
Tristețea nu mi-o pot ascunde.
Te văd la masa ta de scris

Și simt credința ta ce leagă
De orice gând un mândru vis,
De orice vis o lume-ntreagă!
Așa ca tine-am fost noi toți,

La vârsta când, robit deșartei
Iluzii, socotești că poți
S-atingi vreodată culmea artei.
Dar prea e dulce, prea-i duios

Și-atâta-ncredere respiră
În plânsetu-i melodios
Întâiul tău acord de liră...
O, nu mă-ndur să te dezmint,

Și trist, cu fruntea înclinată,
Ascult străvechiul cântec sfânt
Ce l-am cântat și eu odată...