Spre ideal

 

Când am pornit cu mult avânt pe-un drum
Pe care îl urmez, ați râs de mine.
Dar eu urmez și-acum același drum,
Cu ochii duși în zările senine.

Îmi urmăresc și-acuma drumul meu
Pe care pas de om nu-i pomenit,
Și de prăpăstii m-am ferit mereu
Oricât de mult m-ar fi ademenit.

De fiare mă feresc în drumul meu,
Nu că m-aș teme doară eu de ele,
Dar ținta-naltă a vieții mele
Era spre culmi, spre culmi să urc mereu.

Și dacă bat azi drumuri nebătute
Și sângeră genunchii mei pe stânci,
E numai ca să pot scăpa mai iute
Din mucegaiul văilor adânci.