spaimă
Etimologie
Etimologie necunoscută.
Pronunție
- AFI: /ˈspaj.mə/
Substantiv
| Declinarea substantivului spaimă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | spaimă | spaime |
| Articulat | spaima | spaimele |
| Genitiv-Dativ | spaimei | spaimelor |
| Vocativ | spaimă | spaimelor |
- emoție puternică și violentă provocată de ceva neprevăzut și primejdios; groază.
- (pop.) frică bolnăvicioasă, nevroză.
- ființă, lucru, fenomen care înfricoșează.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adj. și adv.) De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit.
- (loc.vb.) A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva).
- A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta.
Expresii
- A intra spaima în cineva, = se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare)
- A trăi cu frica-n sân = a fi stăpânit continuu de frică
- A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online