opune
Aspect
Etimologie
Din latină opponere. Confer franceză opposer (după pune).
Pronunție
- AFI: /o'pu.ne/
Verb
Conjugarea verbului (se) opune | |
Infinitiv | a (se) opune |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) opun |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) opună |
Participiu | opus |
Conjugare | III |
- (v.tranz.) a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc.
- (v.refl.) a se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici.
- Se opune interese antagonice.
- (v.tranz.) a pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a scoate în evidență, prin comparație, deosebirile dintre ele.
- Tendințe care se opune.
- (v.refl.) (despre unghiuri) a fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri.
Sinonime
- 1: împotrivi
- 2: se înfrunta, (fig.) se ciocni
- 3: se contrazice, (fig.) se ciocni
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
a fi împotrivă